Despre noi

Despre noi

„Diaconia” este structura socială a Mitropoliei Basarabiei care activează pe întreg teritoriul Republicii Moldova din anul 2001. 

 

Organizația este membru al Federației „Filantropia” (Patriarhia Română)

Viziunea noastră:

O societate activă și ghidată de valorile creștine, rezultat al acțiunii permanente și coerente a Mitropoliei Basarabiei prin Diaconia care reprezintă modelul de excelență în susținerea aproapelui în dificultate.

Misiunea noastră:

Diaconia dezvoltă modele de intervenție socială bazându-se pe abordarea omului ca și chip și asemanarea lui Dumnezeu într-o relație de împărtășire și încredere cu partenerii sociali.

Valorile organizației:

  1. Credinţa;
  2. Dragostea de aproapele;
  3. Schimbăm pentru că ne pasă;
  4. Corectitudine;
  5. Responsabilitate;
  6. Perseverenţă;
  7. Solidaritate.

Rapoarte


Echipa


Bibliotecă


Parteneri


Diaconia în presă

Exemplul propriu are puterea de a schimba

În fiecare zi, echipa noastră își urmează cu responsabilitate şi bucurie misiunea. Una asumată
acum 20 ani şi trăită la întâlnirea cu beneficiarii, partenerii şi voluntarii Diaconiei.
Valorile şi căldura unei familii le împletit cu indicatori de performanţă aşa încât, creşterea
noastră personală şi profesională să însemne impact mai mare pentru cei pe care îi ajutăm.
Implicarea, în rol de asistent social, coleg sau părinte, cu iubire şi responsabilitate nu-şi
găseşte loc expres într-o fişă de post. Poate suna chiar ciudată în managementul corporatist.
După mine însă, de aici porneşte reţeta prin care oamenii vin cu bucurie la muncă şi pleacă
acasă cu bucurie. Şi poate întruajutorarea nu e o chestiune excepţională, dar exersarea ei, e
ceva ce poate schimba viitorul. Viitorul unui om, familii, organizaţii, comunităţi.
Iar ca în familie, acesta este modul firesc de a acţiona, pentru că, exemplul propriu e cel care
are puterea de a transmite şi a schimba în cuvinte puţine şi pentru ani mulţi înainte.

Igor Belei

Director Misiunea Socială Diaconia
dc1
dc3
dc2
dc4