De 20 de ani schimbăm pentru că ne pasă

Diaconia lansează campania de 20 de ani Schimbăm pentru că ne pasă. Acțiunea se înscrie în cadrul anului aniversar a două decenii de activitate socială a Mitropoliei Basarabiei pe teritoriul Republicii Moldova.

Actualmente Diaconia, dezvoltă proiecte la nivel național pe domenii de intervenție, precum: asistența familiei aflată în criză temporară, asistența oamenilor aflați la limita existenței (bătrâni singuri, pesoane fără adăpost), sprijinul orfanilor și orfanilor social și mobilizare comunitară.

Igor Belei, director executiv Diaconia 2021 este momentul de celebrare a implicării colegilor, voluntarilor, donatorilor, celor care au crezut în noi şi şi-au lăsat soarta în miinile noastre. Acest an omagial, pe care îl marcăm cu mesajul De 20 de ani schimbăm pentru că ne pasă, este ocazia să evaluăm parcursul nostru, să construim forme prin care putem împărtăşi experienţele noastre, noi parteneriate şi noi proiecte. Acest mesaj aniversar este transcendent în acţiunile care vor urma, deoarece am planificat o serie de 20 de evenimente speciale, încadrate în contextul celor 20 de ani de activitate.

În acest context, vor fi realizate o serie de acțiuni, menite să extindă spectrul de servicii oferite beneficiarilor, să atragă atenția opiniei publice față de problemele sociale identificate în comunități, dar și să crească posibilitatea de conexiune cu programele organizației.

În prezent, Diaconia dezvoltă proiecte în 81 de comunități cu implicarea unei echipe de X angajați și zeci de voluntari.

Structura funcționează din anul 2001 cu binecuvântarea ÎPS Petru, Episcop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, este membră al Federației „Filantropia” (Patriarhia Română) și al Alianței ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei.

Persoană de contact: 067 712 300

Daniela Grejdeanu, Responsabil PR

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *